Stau pe scaun, la birou… In fata mea, am monitorul deschis… Ma aflu mereu pe aceleasi site-uri, cu aceleasi scopuri… cu aceleasi lucruri de facut… Am messenger-ul deshis, si in bara de aplicatii deshise, apar ferestrele de y!m ale acelorasi persoane, care vor aceleasi lucruri ca in fiecare zi, si carora le scriu aceleasi lucruri, si cu care discut aceleasi teme…

In fata mea, sta deschis si caietul de matematica… pe care l-am pus acolo in urma cu vreo 3 ore si de care am uitat… in el, sunt scrise primele doua randuri din tema… si probabil ca atatea vor ramane…

Am deschis si winamp-ul… din cand in cand, mai dau peste cate o melodie care imi trezeste aceleasi amintiri, imi ofera aceleasi senzatii, si care imi influenteaza starea de spirit in acelasi fel ca si pana acum.

Gandul ma duce la ceea ce am facut azi… Nu e greu deloc. Exact aceleasi lucruri pe care le fac zilnic… ma trezesc greu dimineata, merg la scoala, vin de la scoala, eventual mai si invat, si stau la pc. Acum e momentul in care realizez ca maine voi face exact la fel… Ma rog.. schimb doar materiile scolare care ma stresseaza… aceleasi vesnice si monotone materii…

In jurul meu, vad mereu aceeasi prieteni, aceeasi colegi, aceeasi profesori, aceeasi oameni grabiti de pe strada… Mereu aceleasi personalitati, mereu aceleasi comportamente, mereu acelasi limbaj, mereu aceleasi activitati…

Imi dau seama ca peste cateva zile va urma un weekend. La ce bun? Vor avea loc aceleasi iesiri cu prietenii, in care ma prefac ca ma distrez, in care ma prefac ca sunt fericit, in care ma prefac ca nu mi se intampla nimic rau… mereu aceeasi prefacere…

Iar eu raman mereu acelasi idiot care nu are altceva mai bun de facut, decat sa analizeze toate detaliile comportamentelor celor din jur, care pune la suflet toate rahaturile ( a se citi “discutii, observatii, comportamente, fapte, intamplari, spuse” ), care isi creeaza dubii, care de cele mai multe ori exista doar in mintea lui, care posteaza o data pe luna pe blogul asta nenorocit, care sta cate 7-8 ore pe zi in fata calculatorului asta de rahat, care merge zilnic la porcaria aia numita “scoala”, care habar nu are ce vrea de la viata… sau poate ca stie ce vrea… dar la fel de bine stie ca nu e atat de usor sa-si indeplineasca dorintele…

Privesc in camera, iar patul imi blocheaza privirea… Pur si simplu ma cheama… Iar eu, fara un efort prea mare, dau turn-off computerului, ma asez in pat, inchid ochii, si astept ca alarma de la telefon sa ma trezeasca intr-o noua zi… sunt obosit, mi-e lene, sunt stressat, sunt dezamagit din toate punctele de vedere, si nu gasesc absolut niciun motiv de bucurie.